Stele pe Pământ!!!

NASA ne uimește din nou cu o știre nemaipomenită, nemaiîntâlnită și nemaivăzută. De data aceasta ne anunță prin intermediul celor de la RealitateaTV că vom avea DOI SORI pe Pământ. O știre comico-tragică pentru toți cei care au trecut de grădiniță.

s1.jpg

Înțeleg că titlul trebuie să fie de tip „clickbait” ca să atragă atenția și să citești știrea dar totuși mă așteptam să aibă un pic de sens. Din titlu ne dăm seama că este o aberație și asta face din start să nu poți avea încredere în ceea ce este scris mai departe. Mai există și posibilitate ca cei de la NASA să nu știe despre ce vorbesc…

În primul rând, stelele (sorii) sunt vizibile DE PE Pământ. Daca ar fi un soare pe Pământ, nu ar mai fi Pământul…. cred că este destul de logic. Terra este de ~1 milion de ori mai mic decât Soarele nostru, o stea de mărime medie.

În al doilea rând, un lucru ce probabil va fi șocant pentru cei care au scris articolul de mai sus, pe timpul nopții sunt vizibili mai multi sori, nu doar doi. Cam 6000 într-o noapte frumoasă departe de luminile orașelor.

Trecem de titlu și ajungem la articolul propriu-zis unde suntem anuntați că într-un moment neanunțat (haha), Soarele nostru a avut un companion care este posibil să fi fost responsabil de dispariția dinozaurilor.

s3

Pe scurt:

A fost o dată ca niciodată, când oamenii stăteau prin copaci, se făcea că cerul era luminat de două stele gemene: Soarele și Eleraos. Tot Pământul era acoperit de verdeață și animale care mai de care. De la furnicuțe la broscuțe, de la păsări la dinozauri. Toate trăiau în pace și armonie. Într-o zi, un diplodocus mânca frunzele unui copac înalt cât el. Tot în același copac se afla și o veveriță care-și aduna nucile în scorbură. Obosită după strâns, veverița se puse pe o creangă să doarmă. Flămând dinozaurul înghiți creanga de copac cu tot cu veveriță. A doua zi, Eleraos își căuta buna prietenă, veverița.

– Unde ești tu, veveriță? Sunt sus pe cer ca să îți fac lumină să te ajute la căutat printre tufișuri și crenguțe!

După o căutare îndelungată Eleraos era gata să apună dar veverița nu era nicăieri. Nici cu ajutorul Soarelui ea nu a putut fi găsită. Zilele treceau dar veverița nu mai era. Supărat Eleraos se ascundea după nori negri și înalți fără să mai vrea să fie văzut. Era vijelie și potop pe Pământ, toate animalele sufereau și se rugau de Soare să-și lase razele pe Pământ. Până la urmă, dinozaurul recunoscu că el a mâncat veverița din greșeală. Eleraos auzind acestea se supără atât de tare că a ars toți dinozaurii și s-a transfomat în steaua cea rea. Soarele văzând la răsărit ce a făcut Eleraos, l-a alungat din sistemul solar să nu se mai întoarcă niciodată.

Eleraos și-a luat orbita și-a plecat departe departe… în constelația Perseus unde a găsit alți sori care au fugit de acasă.

Astăzi, oamenii care s-au dat jos din copaci, când se uită spre Perseus își aduc aminte de Eleraos și de pedeapsa adusă dinozaurilor.

Pe lung:

1- Stelele NU se nasc, se formează
2- 60% din stelele de pe cer au un companion
3- Nu există stele gemene: ele se formează din aceși nebuloasă dar nu în același timp și nu au aceași masă/densitate/forță gravitațioală/etc…toate se deduc de aici
4- O stea nu părăsește pur și simplu un sistem
5- Dacă o stea poate să fie cauza principală pentru dispariția/extincția unei specii, cu siguranță discutam ori de mult mai multe specii dispărute cu aceeași ocazie ori nu mai discutam deloc deoarece nu mai eram aici.

Arheologii prezic asteroizi

Ai scrijelit vreodată o piatră? Dacă da, arunc-o într-un vulcan ca nu cumva peste 100 ani să o găsească cineva și să creadă că este trimisă de extratereștrii pentru a ne spune când se va „sfârși lumea”.

De data aceasta ne bucurăm de un articol din partea celor de la Antena 1 care ne avertizează că sfârșitul lumii este sigur în anul 2030.

sf lumii.jpg

De unde această concluzie poate vă întrebați. Jurnalistul (nu arheolog) Graham Hancock a scris în cartea „Magicians of the Gods” despre interpretările personale în cazul „schimbării paradigmei” unui impact cosmic de acum 12 000 ani. Eu personal nu am găsit pe blogul lui despre faptul că în 2030 ne-am găsi sfârșitul, dar totuși menționează de un posibil „nou impact” datorită curentului de meteori Tauride. În primul rând, nu ar putea să cunoască aceste informații în acest fel și nici nu există astfel de posibile avertizări venite de la oamenii de știință pentru următorii zeci de ani. Deci lăsăm săracele Tauride în pace să ne ofere un spectacol pe cer.

Cei de la Antena 1 în comunicatul lor prezintă știrea astfel:

„Hancock este convins că un mesaj vital pentru înțelegerea istoriei omenirii se află gravat în uriașele pietre de la Gobekli Tepe și anume o cometă care coboară din ceruri și șterge o parte importantă a oamenilor de pe fața pământului.

Corpul ceresc care a lovit pământul în 10.950 î. Hr ar fi fost, de fapt, o bucată masivă din roiul Tauridelor, care conține milioane de roci spațiale. În această centură, mai spune Hancock, s-ar afla o bombă ”nedetonată” – un planetoid extrem de încins care ar putea exploda în orice moment și care s-ar putea sparge în mii de bolovani cu diametrul de cel puțin un kilometru care se vor orbita haotic printre milioane de asteroizi. {…}

Una dintre acestea este capabilă să pună capăt, fără probleme, actualei civilizații umane care va traversa, alături de Terra, centura Tauridelor în 2030!”

10 fraze pentru care acest articol este absurd:

  1. O cometă nu poate să coboare din ceruri.
  2. „Roiul Tauridelor” nu există. Se referă la curentul de meteori Tauride, care este praf (nu roci) lăsat de o cometă (în acest caz).
  3. Coada (nu centura) cometei este formată din rămășitele lăsate din nucleu acesteia datorită apropierii de Soare.
  4. Curentul de meteori Tauride este datorită cometei Enke cu o perioadă de ~ 3 ani și cu o dimensiune de~ 5 km.
  5. Orbita cometei este foarte bine cunoscută iar cometele se pot fărâmița complet atunci când ajung la periheliu (aproape de Soare), deci nu ar avea cum să existe ceva haotic printre asteroizi.
  6. Termenul de „planetoid” este dat asteroizilor de dimensiuni mari. Resturile de comete sunt de dimensiunile nisipului de pe plajă.
  7. Curenții de meteori ne oferă „ploile de stele” iar dacă se întâmplă să existe un obiect mai mare un pic este cu atât mai mult un spectacol pe cer pentru cei care privesc astfel de evenimente.
  8. Cometele nu cară bombe după ele.
  9. Dacă un obiect de 1 km ar lovi Pământul, ar face un crater de ~ 15 km iar probabilitatea unui astfel de impact este o dată la 450.000 ani.
  10. Cu siguranță nu ne-ar plăcea un asfel de eveniment, dar omeniea nu ar sfârși dacă s-ar produce un astfel de imapact.

 

Puteți liniștiți să vă continuați masa de 1 mai.

NuSTAR

Nuclear Spectroscopic Telescope Array

nustar image.jpg

I. Introducere

Voi descrie funcționarea unui telescop spațial ce observă radiația-X emisă de obiectele cosmice, de la designul opticii, la tipul de dector folosit, în cazul telescopului spațial NuSTAR.

Pentru colectarea fotonilor în cazul razelor-X, care nu trec prin atmosfera planetei noastre, ne trebuie o altă abordare, generată de reflexia sub unghi mic a razelor-X. Datorită energiei mari a razelor-X, ele tind să treacă prin orice tip de material, inclusiv oglinzi. Orientarea obișnuită (perpendiculară pe axa optică) a unei oglinzi de telescop, ca în domeniul optic, infraroșu sau radio, nu ar focaliza razele-X. Înclinarea oglinzii trebuie să fie mică, deoarece razele-X se reflectă sub un unghi de incidență mic, în funcție de energia fotonilor.

Telescoapele cu raze-X trebuie să aiba oglinzi care sunt realizate din materiale care vor reflecta fotonii cu energii înalte (de raze-X). Unul din subiectele importante în acest domeniu este tipul de acoperire a oglinzilor, tipul de acoperire poate duce la o gamă spectrală mai larga în colectarea razelor-X. Un alt subiect abordat este cel al detectorului pe care se focalizează razele-X.

II. Misiunea NuSTAR

NuSTAR este un proiect finantaț de NASA și a fost lansat cu succes în 2011. Misiunea principală constă în studierea emisiilor galactice și intergalactice de radiație-X.

Iată câteva din obiectivele misiunii:

Localizarea găurilor negre masive prin observarea câmpurilor în care se află galaxii primordiale. Ciocnirea gazului interstelar/intergalactic cu orizontul de eveniment duce la creșterea temperaturii și emisia de radiație-X;

Studiul populației de obiecte compacte din zonele dense ale galaxiei, prin observarea zonei centrale a acesteia. În zonele dense se întâlnesc stele în stadii finale de evoluție, ale căror nuclee ating temperaturi foarte mari;

Înțelegerea dinamicii exploziei și a nucleozinstezei în nucleele colapsate ale stelelor prin observarea resturilor de supernovă. La colapsul unei stele, materia este supusă la temparaturi de ordinul a miliarde de grade.

III. Oglinzi pentru telescoape în radiație-X

Focalizarea luminii vizibile cu ajutorul lentilelor sau oglinzii este cunoscută de peste 400 ani, dar tehnica focalizării razelor-X este o rezolvare recentă. Hans Wolter este cel care a descoperit tehnica focalizării razelor-X în 1952, iar acest model optic, care astăzi se numește Wolter 1, se folosește la construcția telescoapelor de raze-X. Telescoapele de tip Wolter-I reflectă razele-X în doi pași, o dată folosind oglinzi parabolice, iar în pasul doi, folosind oglinzi hiperbolice.

Suprafețele oglinzilor sunt aproape paralele cu intrarea razelor-X, ce permite ca raza-X să fie reflectată, nu absorbită.

Optica telescopului spațial NuSTAR este tip Wolter 1, continând oglinzi concentrice acoperite cu straturi de Pt/SiC și W/Si (Platina/Carbura de Siliciu și Wolfram/Siliciu). Lungimea totală este de 450 mm, raza maximă 191 mm și lungimea focală de 10 m. NuSTAR este compus din două module, fiecare având 38 kg, iar sistemul optic are intervalul spectral între 3 -79 KeV.

Fiecare strat al opticii telescopului are formă conică și o parte superioară-inferioară echivalente cu o secțiune parabolica-hiperbolică a tipului de optică Wolter 1.

Fiecare strat este compus din segmente multiple de sticlă acoperite cu straturi pentru a crește reflectivitatea. Reflectivitatea crescută datorată acoperirii oglinzilor, împreună cu înclinarea mică a acestora, duce la un domeniu spectral între 7-79 keV și un câmp vizual de 12/12 minute arc.

Domeniul spectral lat de observație se datorează și distanței focalei mari a telescopului.

În total optica este compusă din 133 straturi concentrice de oglinzi. Straturile de oglinzi sunt montate pe o structură de titanium.  Acoperirea acestora este din platina-siliciu-carbon, platina-carbon și tungsten-siliciu.

Telescoapele spațiale anterioare Chandra, XMM -Newton și Einstein au folosit pentru acoperirea oglinzilor un singur strat de iridium sau aur pentru reflexie și focalizarea razelor-X.


Pentru o sensibilitate mai mare în lungimea de undă observată, unghiul sub care sunt înclinate oglinzile este mai mic decât unghiul critic sub care o rază este reflectată total. Unghiul critic depinde de energia razelor-X și materialelor din care este compusă oglinda.


Pentru obținerea unui raport semnal-zgomot bun, oglinzile s-au montat la un unghi de incidență mai mic decât cel critic. Unghiul critic este dependent de energie și material, dat de:
FORMULA

unde „p” este densitatea materialului; „k” numărul de unde pe distanță; „r0” împrăștierea Thompson.

Conform formulei de mai sus pentru reflexia razelor-X cu energie mare trebuie o distanță focală mare a telescopului.

Din cauza limitărilor tehnicii, pentru telescopele spațiale anterioare distanța focală a fost limitată de structura telescopului și nu s-au putut face observații asupra razelor-X cu energie mai mare de 10 keV.

O soluție pentru evitarea distanțelor focalelor mari este acoperirea multistrat a oglinzilor ce reflectă radiația-X.  O acoperire multistrat constă în materiale diferite (cu densitate diferită) dispuse alternativ una peste cealaltă.

Probabilitatea de reflexie la suprafața oglinzii este proporțională cu contrastul de densitate a două materiale, iar acoperirea multistrat este compusă din materiale dense și mai puțin dense tungsten-siliciu și platina-siliciu-carbon. NuSTAR folosește acoperire multistrat și extinde lungimea de undă observată, până la 79 keV.

Reflectivitatea multistratului este datorată a două efecte:

1. Legea lui Bragg
bragg
2. Diferența de densitate a suprafeței de reflexie

IV. Detectorul telescopului NuSTAR

În general, detectoarele cu semiconductori funcționează pe baza distribuției sarcinilor electrice create de interacțiunea dintre fotoni, prin introducerea unui câmp electric extern. Alegerea materialului semiconductor potrivit pentru un astfel de detector este influențată în primul rând de tipul de radiații ce se dorește a fi observat.

Dintre mecanismele diverse de interacțiune ale razelor-X și razelor gamma cu materia, trei efecte au un rol important în producerea radiațiilor: absorbția fotoelectrică, împrăștierea Compton și producerea de perechi. În cazul efectului fotoelectric, fotonul transferă toată energia sa către un electron, care se poate elibera de pe orbita atomică (fotonul incident dispare). Efectul Compton înseamnă un transfer parțial de energie către un electron, iar restul de energie rămâne sub forma unui foton secundar. Producerea de perechi presupune un foton cu energie mai mare de 1,02 MeV, care poate astfel interacționa cu câmpul nucleului, producând o pereche de particule: una pozitivă (pozitron) și cealaltă negativă (electron). Dintre acestea trei, numai efectul fotoelectric rezultă din preluarea totală a energiei fotonului incident și ne poate da informații utile despre energia fotonului. Interacțiunea razelor cu materia depinde în mare măsură de numărul atomic: efectul fotoelectric este mai probabil la elementele grele (probabilitatea variază între Z^4 și Z^5), pentru efectul Compton probabilitatea este Z și Z^2 pentru producerea de perechi. Astfel un detector spectroscopic optim va favoriza interacțiunile fotoelectrice și se vor utiliza materiale semiconductoare cu un număr atomic mare.

Noua generație de telescoape capabile să detecteze radiația-X tare (definită ca intervalul de energii de la 10 eV la sute de eV) constă într-un sistem de focalizare a razelor-X, cât și a unui detector cu rezoluție spațială mare și zgomot de fond mic. Detectorii trebuie protejați de radiația de fundal sau de cea produsă în atmosferă și în electronica folosită.

Aceasta se transpune în lungimea distanței focale. Cu cât focala este mai mare a sistemului optic, cu atat este posibiliă o reflectare a unor energii mai mari. Din acest motiv, misiunile anterioare au fost limitate la obținerea informațiilor până la 10 keV.

Detectorul de radiație constă în doi detectori hibrizi cu senzori de tip CdZnTe (Cadmiu-Zinc-Telur) al cărui anod este atașat direct circuitului de citire, fiecare detector având 20.5×20.5 x 2 mm. Se obține un semnal minim electronic de 250 eV FWHM (full width half maximum), dependent de poziția senzorului și cu o valoare îmbunătățită la energii mai mici. Pentru a obține o rezoluție spectrală nominală este nevoie de calibrări care țin de sarcina electrica a fiecărui pixel și de interacția detectorului cu razele gamma.

Detectorul CdZnTe a fost dezvoltat pentru a fi utlizat în special în astrofizică pentru observarea razelor-X tari și cele gamma. Oferă posibilitatea de a detecta cu o mai bună precizie pozițională și o rezoluție spectrală avansată. În același timp, nu necesită răcire.

Cele două module NuSTAR constau în patru detectori hibrizi CdZnTe. Fiecare detector hibrid are la bază un senzor CdZnTe cu un anod segmentat, cu fiecare pixel atașat la un circuit de citire personalizat ASIC cu zgomot redus.

Detectorii CCD (Charge Couple Device) sunt folosiți în astronomie încă din anii 1980 și sunt direct responsabili pentru multe din descoperirile importante din astronomia observațională. Când un pixel de pe rețeaua de pixeli a CCD-ului este lovit de un foton de radiație-X, o sarcină proporțională cu energia fotonului este depozitată în CCD. După terminarea expunerii, sarcina fiecarui pixel este citită.

Materialele semiconductoare cum sunt telurura de cadmiu (CdTe) și telurura de cadmiu-zinc (CdZnTe) sunt preferate pentru utilizare la instrumentele astronomice pentru razele-X tari pentru că, în comparație cu senzorii pe baza de halogenuri alcaline, au o rezoluție spectrală superioară.

Aceste materiale au un număr atomic cu valoare ridicată (48 la cadmiu și 52 telurul) și o zonă de energie interzisă destul de întinsă (∼ 1.5 eV) încât să permită utilizarea la temperatura camerei. Datorită acestor avantaje, detectoarele cosmice de raze-X tari care folosesc CdZnTe și CdTe funcționează deja pe sateliții Swift5 și, respectiv, INTEGRAL6.

V. Procese fizice observate

1. Sondarea activitații Nucleului Galactic Activ, prin observarea unor zone de cer selectate.

2. Studiul populațiilor/grupurilor de obiecte compacte care emit raze-X tari în galaxie, prin cartografierea regiunii centrale a Căii Lactee.

3. Studierea radiațiilor non-termale din rezidurile de supernove tinere/recente, atât continuumul de raze-X cât și emisiile de elementul radioactiv 44 Ti.

4. Observarea quasarilor prin metode multiple simultane: telescoape TeV, optice si radiotelescoape aflate la sol, precum și cu telescopul spațial Fermi și satelitul Swift, pentru a surprinde structura jeturilor astrofizice.

5. Observarea emisiilor liniare și continue din colapsul supernovelor din Grupul Local și altor evenimente de tipul Ia supernove, pentru crearea de modele ale exploziilor. În anii de funcționare, NuSTAR va activa și un program larg de observații.

Bibliografie

1. Semiconductor Radiation Detection Systems, 2010 by Taylor and Francis Group;
2. Optimizations of Pt/SiC and W/Si multilayers for the Nuclear Spectroscopic Telescope Array, 2009 by Kristin K. Madsen, Fiona A. Harrison;
3. Development of Focal Plane Detectors for the Nuclear Spectroscopic Telescope Array (NuSTAR) Mission, 2009 by Vikram R. Rana, Walter R. Cook III;
4. Imagine the Universe
5. NASA NuSTAR

 

 

Ziua Astronomiei 2017

large_AstronomyDayLogoLarge

În fiecare an există două zile (una în vară alta în toamnă) dedicate astronomiei desemnate de The Astronomical League. Anul acesta, „Ziua Astronomiei” se ține pe data de 29.04 și pe 30.09.

Este o zi în care astronomii profesioniști și cei amatori în colaborare cu observatoarele astronomice din țară vor promova astronomia pentru publicul larg prin activități sau demonstrații și prezentări în locuri publice sau cadre diferite de cele obișnuite.

1. Dacă vă aflați la București, Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, vă așteaptă pe data de 29.04 de la ora 17:00 până la 02:00. Programul conține observații la planeta Jupiter, prezentări cu planeta Jupiter, o expoziție dedicată acestei planete și un colț pentru copii unde vor învăța mai multe despre astronomie.

Bucuresti - Amiral Vasile Urseanu

2. Tot la București, pe data de 06.05, Știință și Tehnică amenajează în fața Bibliotecii Naționale un loc dedicat mai multor ramuri din astronomie. Astrofest va începe de la ora 15:00 și va dura până la ora 23:00. La acest eveniment vor fi prezente mai multe cluburi de astronomie din țară ce vor pune la dispoziție instrumente astronomice și vor exista ateliere unde copii vor afla mai multe.

Bucuresti - Astrofest.jpg

3. Societatea Astronomică Română de Meteori organizează sâmbătă, 29 aprilie, cu începere de la ora 17:30, o sesiune de observații astronomice prin telescop la Soare, Lună, planeta Jupiter, stele și roiuri de stele cu ocazia Zilei Internaționale a Astronomiei în cadrul Lunii Mondiale a Astronomiei 2017. Evenimentul va avea loc în Piața Tricolorului – Platoul Prefecturii din Târgoviște.

În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul va fi reprogramat luni, 1 mai, în Parcul Chindia, în aceleași condiții. Evenimentul este publicat și va fi actualizat pe facebook.

afis.jpg

4. Sâmbăta viitoare pe 6 mai 2017, Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului “Vasile Pârvan” din Bârlad, va organiza o activitate de promovare a astronomiei, intitulată: “Ziua Astronomiei la Bârlad”. Echipa de la Observatorul Astronomic din Bârlad va marca momentul când este oficial ziua astronomiei, adică pe 29 aprilie 2017, prin organizarea de observaţii astronomice în stradă. În acest fel la Bârlad o să avem nu o zi, ci două zile dedicate astronomiei!

Observaţiile astronomice din stradă se vor desfăşura în zona centrală a oraşului, la locul nostru obişnuit pentru genul acesta de activitate: zona parcului “Victor Ion Popa”, la strada principală (pe trotuar), orele 20:30 – 22:00 (valabil pentru ambele date: 29 aprilie şi respectiv 6 mai). Observaţiile astronomice se vor desfăşura numai dacă cerul va fi senin!

Barlad - Vasile Parvan.jpg

5. Pe 30 aprilie, la Alba Iulia, asociația Universul de lângă noi vă invită la o sesiune gratuită de observații astronomice.

Alba Iulia

6. La Galați, Observatorul astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, împreună cu astroclubul „Călin Popovici”, organizează „Astronomy Day” în data de 29 aprilie pe teresa de observaţii astronomice a muzeului. La ora 18.30 în Sala Auditorium, va avea loc o conferinţă dedicată acestui eveniment, după care se vor face observaţii astronomice.

Galati - Observator si planetariu

7. La Bacău pe data de 29.04 sunteți invitați intre orele 08:00 – 16:00 pentru a vizita expoziția din cadrul Observatorului Astronomic „Victor Anestin”. Intrarea este liberă, iar dacă doriți să participați la prezentările de planetariu trebuie să faceți din timp o programare.

Bacau

8. Pe data de 1 mai, la Râmnicu Vâlcea membrii Astroclubului Vâlcea vă așteaptă lângă cofetăria Zoomserie pentru observații nocturne de la ora 20:00 la 23:00.

valcea.jpg

9. Datorită vremii nefavorabile, Observatorul din Baia Mare organizează Ziua Astronomiei de Noaptea Muzeelor.

10. Observatorul astronomic al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” de la Constanța, organizeaza Ziua Astronomiei pe data de 29 aprilie. Evenimentul va începe la ora 10:00 cu prezentarea instrumentelor utilizate în astronomia nautică, prezentarea constelațiilor de primăvară și o sesiune de observații solare. Cea de-a doua parte a evenimentelor începe la ora 20:00 cu o sesiune de observații nocturne la Lună și planete.

Constanta - Academia Navala Mircea cel Batran.jpg

11. La Cugirul se va organiza pe data de 28 aprilie o sesiune de observații nocturne. Sunteți așteptați la Stadionul Parc între orele 19:00 – 23:00. Evenimentul este organizat de Casa de Cultură împreună cu tineri voluntari ce își vor pune instrumentele astronomice la dispoziție. În caz că cerul nu va fi favorabil, evenimentul se va reprograma.

Cugir.jpg

12. Asociația Club Astronom Experience din Constața vă așteaptă pe 29 aprilie și pe 30 aprilie la Mall Vivo între orele 10:00 – 22:00  la o expoziție dedicată astronomiei și pentru observații astronomice dacă cerul va fi senin.

constanta.jpg

Pe mine mă găsiți la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu și la Astrofest!

Sper să aveți un timp plăcut și cer senin!

Luna imaginară

Din când în când mai apare o știre legată de schimbarea neobișnuită a culorii Lunii. Pot să spun că mă amuză de cele mai multe ori astfel de idei.

În această lună s-au anunțat două culori ciudate: verde și roz. În România nu a prins atât de mult ideea că Luna ar putea deveni verde așa că televiziunea noastră a încercat cu roz.

Mai jos este „anunțul” care în fiecare an se zvonește dar niciodată nu se întâmplă. Atunci când planetele se aliniează (nu știm care, când, ce, cum) Luna devine verde. Evident că este o aberație completă având în vedere că Luna și planetele nu au lumină proprie, este tot lumina Soarelui iar culorile pe care le vedem se datorează atmosferei.
De ce ar avea legătură cu restul planetelor? Singura persoană care ar putea ști acest lucru, este tot aceea care a „calculat” acele 90 minute ale evenimentului cu precizie.

luna verde.jpg

În legătură cu anunțul mediatizat în țara noastră, este comic că pare ceva „gândit” și sigur dar totuși este la fel de lipsit de logică.

Mai jos este știrea de astăzi, pe data de 11 aprilie 2017 care ne spune că Lună Plină din această lună ne va aduce schimbare în viață o dată cu schimbare culorii. Sper că nu durează tot 90 minute că altfel n-am făcut nici o treabă!!

luna roz

Cum spuneam mai sus, culorile sunt date de prezența luminii. În cazul Lunii, ea poate să apară oranj – roșiatică la apus/răsărit sau albă-gri când urcă pe cer.

Aici sunt fenomene fizice implicate (împrăștierea Rayleight) și nu în ultimul rând faptul că suntem oameni și avem conuri sensibile la roșu, verde și albastru.

Din păcate pentru cei de la Realitatea TV, ei încă nu au aflat că rozul (magenta) nu există. Este o culoare imaginată de ochi pentru a combina roșul cu albastru. Rozul nu are o lungime de undă.

Așa cum rozul este imaginar, la fel de imaginară a fost și Luna care și-a schimbat culoarea.

Anul Nou. Când îl sărbătorim?

Oare de ce sărbătorim Anul Nou pe data de 1 ianuarie? Un an înseamnă o rotație a planetei în jurul Soarelui și se mai numește mișcare de revoluție. Știm că acesta pentru Terra durează 365 zile. Dar de ce pe 1 ianuarie începem să numărăm aceste zile?

Ca să calculăm când începe Anul Nou pe o planetă, trebuie să cunoaștem câteva noțiuni: elementele orbitale, planul ecliptic, planul ecuatorial, punctul vernal, punctul autumnal și longitudinea heliocentrică.

Ecliptica este orbita planetei noastre prelungită în spațiu și marchează mișcarea aparentă a Soarelui pe cer, iar orbitele planetelor și Lunii au înclinări asemănătoare și sunt în apropierea acesteia.

Planul ecuatorial, este ecuatorul planetei noastre proiectat pe sfera cerească și este perpendicular pe axa de rotație a planetei, înclinată cu 23,5º față de ecliptică.

Aceste două planuri, cel ecliptic și ecuatorial se intersectează în două locuri și se numesc noduri: ascendent și descendent. Nodul ascendent se mai numește punctul vernal, iar cel descendent punctul autumnal.

Când planeta ajunge la punctul vernal avem echinocțiul de primăvară, atunci când Soarele a trecut în emisfera boreală a sferii cerești și ziua are aceași durată cu noaptea. Acest lcuru se produce în apropierea datei de 20 martie.

La punctul autumnal este echinocțiul de toamnă, când Soarele trece din emisfera boreală (nordică) a sferii cerești în cea australă (sudică) și acest lucru face ca la momentul producerii, ziua să fie egală cu noaptea. Echinocțiul de toamnă se produce în jurul datei de 22 septembrie.

untitled-1

Orbitele planetelor au același punct 0 comun, locul de unde se consideră că începe orbita, acesta fiind punctul vernal.

Astronomii folosesc pentru a marca poziția planetei pe orbită, așa numita „longitudine heliocentrică”, care variază de la 0 la 360º, măsurată într-un sistem ce are Soarele în centru și planeta respectivă pe orbita. Longitudinea heliocentrică a Pământului se schimbă cu 1º pe zi iar planeta se întoarce în punctul 0 după 365 zile.

Pentru planeta noastră, începerea numărării zilelor anului ar trebui să se facă la echinocțiul de primăvară când Pământul a făcut o rotație în jurul Soarelui. Din punct de vedere astonomic, ar trebui să aprindem artificile și să bem șampanie în martie, nu pe 1 ianuarie. Data de 1 ianuarie a fost stabilită artificial ca începerea noului an calendaristic în 1691 și a mai fost schimbată înainte, iar pentru alte culturi încă a rămas pe altă dată.

Pentru celelalte planete anul începe când longitudinea heliocentrică este 0.

Anul Nou pe alte planete

Mercur face 87,96 zile în jurul Soarelui și va ajunge în punctul 0 pe 4 iulie 2015. Oamenii care nu există pe planetă or să aibă trei revelioane până la sfârșitul anului 2015.

Venusienii vor petrece de 9 septembrie 2015, planeta lor făcând 224 zile în jurul Soarelui.

Pe Marte anul va începe pe 6 decembrie 2016, durata mișcarii de revoluție a planetei fiind de 687 zile.

Dacă vi se pare anul scurt pe Pământ, puteți merge pe Jupiter unde anul va începe pe 24 august 2022 și durează 4330 zile (12 ani pământeni).

Anul pe Saturn durează 10.746 zile iar următorul revelion va pica pe 6 noiembrie 2025.

Uranus, unde un an durează cât viața unui om. A început pe 6 februarie 2011 și următorul va fi pe 13 octombrie 2094. O să primești un cadou o dată la 30.588 zile.

Pentru cei de pe Neptun, vor aprinde artificiile în metan, pe 29 mai 2025, anul ținând 59.799 zile pământene.

Articol apărut și în Vega iunie 2015 numărul 149

Super Pământul

Spectaculos! Un eveniment nemaivăzut. Pe data de 14 noiembrie se produce evenimentul „Super Pământul”, un fenomen incredibil, ce va fi (in)vizibil de pe Lună. Uitați-vă spre sud în dreapta Soarelui dacă nu aveți cumva cratere care să vă obstrucționeze orizontul.

Tot în această zi, pământenii vor fi martori la evenimentul „Super Lună”,  o invenție a unei persoane care cel mai probabil vroia să își promoveze blogul.

Luna, satelitul nostru natural, este aproximativ cât un sfert din planeta noastră. Adică de patru ori mai mică. Dacă am fi pe Lună, Pământul s-ar vedea de patru ori mai mare pe cer decât vedem noi Luna în faza de Lună Plină. Mult mai spectaculos, nu? Dacă Luna s-ar vedea de patru ori mai mare ca de obicei în faza de „Super Lună”, atunci chiar ar merita. Din păcate, realitatea ne arată că Luna în data de 14 noiembrie va fi mai aproape cu aproximativ 50,000 km, ceea ce înseamnă foarte puțin în termeni astronomici.

În mod obișnuit, Luna se află la aproximativ 385,000 km față de planeta noastră. Deoarece orbita Lunii nu este un cerc perfect, o dată pe lună trece prin punctul cel mai apropiat față de Pământ, numit perigeu, iar o dată prin punctul cel mai îndepăratat față de noi, adică apogeu.

pamant-luna.jpg

În acest mod, avem 12 momente când Luna ajunge la perigeu pe an și 12 momente în care ajunge la apogeu. Data în care ea se află la cea mai apropiată distanță din toate cele 12 perigee reprezintă evenimentul numit „Super Lună”.  Un eveniment pe care nu îl putem percepe cu ochiul liber. Apropierea față de Pământ este mică, iar aparent pe cer vom vedea exact același lucru.

Pe data de 14 noiembrie a fost calculat cel mai apropiat perigeu din ultimii zeci de ani, iar distanța Lunii față de noi va fi de aproximativ 356,508 km . Cu circa 10,000 km mai puțin decât o „Super Lună” obișnuită.  Nimic ieșit din comun nu va putea fi observat.

Plus că faza de Lună Plină nu este optimă pentru observații. Suprafața Lunii este foarte strălucitoare și nu veți putea deosebi detaliile mai fine. Craterele, munții sau văile nu vor avea nici un fel de umbră și imaginea de ansamblu va fi aceea a unei suprafețe plane, fără forme.

Vă propun să prindeți fenomenul „Super Pământul”. Cumpărați-vă astăzi biletul către Lună, ajungeți în 3 zile și uitați-vă la planeta noastră. Ce veți observa? Tot nimic. Din păcate, atunci când este faza de Lună Plină pe Pământ, de pe Lună Pământul este în faza de „Pământ Nou”, el aflându-se în dreptul Soarelui.

pamant-soare.jpg

Este același lucru să priviți „Super Luna” sau „Super Pământul” deoarece în România această „Super-Mega-Gigantică Lună” nu va putea fi văzută deloc. Luna va fi sub orizont în timpul evenimentului, acesta producându-se la ora 13:21 TLR.

15 zile în întuneric

O știre ce a apărut cândva în jurul datei de 26 septembrie 2016 prin SUA, iar în România pe 29 octombrie, a reușit să stârnească destul de mult interes pentru a fi popularizată agresiv; drept dovadă, a ajuns și pe ecranele noastre.

Despre ce este vorba, mai exact?

Știrea ar fi venit de la specialiștii NASA, mai exact de la Charles Bolden (o modalitate simplă și eficientă, de altfel, de a face oamenii să creadă că ar fi adevărat ce scrie) ce ne avertizeză că se va produce un fenomen între planetele Venus și Jupiter, eveniment care în prima parte ar afecta Soarele iar mai târziu, planeta noastră. Astronomul ar fi argumentat în peste 1000 pagini acest fenomen, într-un raport către Casa Albă (conform presei americane). Ca o primă observație, sunt foarte sigură că nimeni pe lumea aceasta nu ar putea abera de-a lungul atâtor pagini pe marginea unui eveniment imposibil.

Pe scurt, se presupune că Venus se va apropia de planeta Jupiter la mai puțin de 1 grad, lumina planetei Venus va depăși de 10 ori strălucirea planetei Jupiter,  va ajunge să „încălzească substanța gazoasă” din Jupiter determinând o reacție… adversă?! Acest eveniment va face ca Jupiter să elimine mult hidrogen în spațiu, acesta ajungând la Soarele nostru și în acest fel reușind să-l încălzească cu până la 9000 grade Kelvin. De aici, nu știm de unde va veni întunericul dar pe Planeta noastră va fi o creștere globală a temperaturii, cu 8 grade Celsius.

Vom începe cu faptul că între planetele Venus și Jupiter sunt aproximativ 5 UA adică peste 700.000.000 km, între ele fiind și orbitele planetelor Terra și Marte, plus centura principală de asteroizi. Dacă Venus ar avea chef să plece de pe orbită să dea o fugă până la Jupiter și ne-ar întâlni, nu cred că 15 zile de întuneric ar fi cea mai mare problemă.

venus-jupiter

Sistemul Solar- orbitele planetelor

Într-adevăr, două planete pot fi apropiate la mai puțin de un grad, dar acest lucru este aparent, văzut de pe Pământ. Privind cerul, având în vedere că planetele se mișcă printre stele în zona eclipticii, ele se pot întâlni inclusiv cu Luna sau Soarele. Acest lucru nu înseamnă că ele chiar sunt una lângă cealaltă. Acest fenoment se numește conjuncție (atunci când două obiecte cerești sunt apropiate) sau ocultație (atunci când un obiect trece peste altul).

După cum se observă, pe 15 noiembrie 2016, Venus și Jupiter nici măcar nu sunt apropiate: au peste 20 grade între ele.

venus-jupiter-2

Aspectul cerului pe 15 noiembrie 2016

Urmează o referire la strălucirea planetei Venus, ea devenind pe 15 noiembrie de 10 ori mai mare decât cea a planetei Jupiter. Strălucirea aștrilor se numește magnitudine aparentă. Fenomenele atmosferice cât și înălțimea față de orizont pot schimba strălucirea unui astru, dar nu cu mult. Magnitudinea planetei Venus (Luceafărul) este de -4, ea fiind cel mai strălucitoare planetă și observabilă chiar în timpul zilei, iar magnitudinea planetei Jupiter este de -1.5. Strălucirea planetelor, având în vedere că ele NU emit lumină, ci reflectă lumina Soarelui, depinde foarte mult de distanța noastră până la ele. De aceea Venus este foarte strălucitoare. Totuși, nu va putea fi niciodată de 10 ori mai strălucitoare ca Jupiter, numai dacă nu vrem să o înlocuim cu Luna.

Revenind la articol, se specifică faptul că „lumina planetei Venus” va deranja atmosfera planetei Jupiter iar acesta va emite hidrogen. Atmosfera planetei Jupiter este compusă în mare parte din hidrogen și heliu, dar stă cuminte de 4.5 miliarde de ani de când s-a format planeta. Jupiter are 67 sateliți și nici cei mai mari și apropiați dintre ei nu i-au afectat atmosfera.

Să spunem că s-ar întâmpla toate aceste absurdități imposibile și chiar dacă întreaga atmosferă a planetei Jupiter ar călători 750.000.000 km până la Soare, având în vedere că Soarele poate să își facă o curea cu 13 Jupiteri, cu siguranță acest lucru nu ar produce o „explozie masivă”. Soarele nostru are deja peste ~80% hidrogen în compoziție și ne bucurăm în fiecare zi de fuziunea nucleară, altfel nu ar emite lumină. Dacă știrea voia să se refere la faptul că o să avem 15 zile cu mai multă lumină, ar fi fost la fel de absurdă dar poate mai logică.

jupiter-soare

Diametrul planetei Jupiter față de Soare


În concluzie, cele 15 zile de întuneric SE POT produce dacă veți trage draperiile și vă veți închide în casă.

Somn ușor și hibernare plăcută!

Vega 154

Descarcă numărul din aprilie 2016 aici:
http://astro-urseanu.ro/biblioteca/vega/Vega154.pdf

coperta 154

În Vega 154, găsiți detalii despre evenimentele astronomice ale lunii și articole generale.
Vă invităm să contribuiți cu observații de orice fel, articole, fotografii sau sugestii.

Cuprins:
1. Întâmplări astronomice de primăvară – Adrian Șonka
2. Observarea astronomică a Soarelui – Alexandru Burda
3. Pe cerul lunii aprilie – Alexandru Burda
4. Pasionat de astronomie – cu Ciprian Vântdevară
5. Galerie de imagini- Soarele
6. Harta Cerului și calendarul astronomic

Vă așteptăm și pe noua pagină de facebook a revistei Vega
https://www.facebook.com/revista.vega.bucuresti?ref=hl

Vega 153

A apărut Vega numărul 153 din luna martie. Link de descărcare:
http://astro-urseanu.ro/biblioteca/vega/Vega153.pdf

coperta 153

Dacă vrei să colaborezi cu o imagine sau un articol, trimite un email la revista.vega@outlook.com. Revista este gratuită și doar în format electronic.

Cuprins:

1. Întâmplări astronomice de primăvară – Adrian Șonka
2. Observarea astronomică a Soarelui – Alexandru Burda
3. Cum să ne alegem un telescop – Zoltan Deak
4. Pe cerul lunii martie – Alexandru Burda
4. Pasionat de astronomie – cu Emil Pera
5. Galerie de imagini- Galaxii
6. Harta Cerului și calendarul astronomic