Ziua astronomiei 2019

În fiecare an calendaristic se aleg două zile ale astronomiei, una primăvara și una toamna.  Prima zi a astronomiei în acest an pică pe 11 mai.

Observatoarele astronomice și asociațiile de astronomi amatori vor sărbători această zi prin diverse activități. Mai jos găsiți unde și când puteți merge să participați la observații astronomie, prezentări sau diverse activități pentru popularizarea astronomiei.

București – 11 mai 2019
Observatorul Astronomic Urseanu este deschis între 21:00 – 03:30 pentru vizitarea expoziției permanente și observații nocturne. afis astro 11 mai.jpg

București – 25 mai 2019
Revista Știință și Tehnică vă invită la festivalul anual Astrofest în cadrul mall-ului ParkLake
ASTROFEST2019-731x1024.jpg

Bacău – 11 mai 2019
Observatorul Victor Anestin este deschis între orele 08:00-16:00 pentru vizitare și planetariu.
Victor Anestin - Bacau

Timișoara – 11 mai 2019
Societatea Română pentru Astronomie Culturală vă așteaptă la Iulius Mall Timisoara între orele 19 – 22.
Astronomie culturala - Timisoara.jpg

Cluj – 11 mai 2019
Societatea Română pentru Astronomie Culturală vă așteaptă în Parcul Central, lânga Casino, între orele 18-22 pentru observații astronomice nocturne.
Societatea Romana pentru Astronomie Culturala - Cluj.jpg

Galați – 11 mai 2019
Complexul Muzeal de Științele Naturii „Rasvan Angheluta” Galați va marca acest eveniment printr- serie de activități, după următorul program: 19.00 – 24.00
Complexul Muzeal al Stiintelor Naturii - Galati.jpg

Constanța – 11 mai 2019
Momentan Planetariul din Constața nu a anunțat un program special. Mai multe detalii aici.

Târgoviște – 11 mai 2019 
Societatea Astronomică Română de Meteori sigur vor avea un program de observații nocturne. Momentan neanunțat. Detalii aici.

Advertisements

Asteroizi și stele

Pe data de 8 martie la ora 19:37UT, asteroidul (349) Dembowska a trecut peste o stea din constelația Leo. Mai exact steaua UCAC4 – 540-051207. Fenomenul de occultație a durat 10 secunde. Foarte puțin!

Dembowska este un asteroid din centura principală dintre Marte și Jupiter. Are un diametru de 140 km, iar la suprafață prezintă silicați: fier, nichel și magneziu. Strălucirea asteroidului a fost de 10.4, iar steaua 11.5.

Mai jos, puteți vedea o scurtă animație a fenomenului și cum cele două se despart aparent.

dembowska-elisabeta

Pe 18 martie la ora 00:53UT un alt asteroid, (38628) Huya a occultat steaua UCAC4-417-065503 din Ophiucus.

Huya are o magnitudine mult mai scăzuta de 19 și nu se vede în imaginile de mai jos. Asteroidul se află în centura Kuiper, are un satelit și este posibil planetă pitică datorită diametrului de peste 400km. Momentan nu se cunoaște în detaliu forma acestui obiect și nu este clasificat ca planetă pitică. Totuși, se poate observa cum dispare steaua peste care a trecut. Fenomenul a durat 44 secunde.

huya-elisabeta

Ambele fenomene au fost observate de lângă Ploiești cu CCD QHY6, refractor 150mm.

Luna și Saturn

În seara de 11 noiembrie 2018, Saturn s-a aflat la 22″ de marginea discului lunar. O apropiere destul de strânsă care a meritat fotografiată.

Nu mă pricep la astrofotografie, sunt sigură că există multe alte imagini mai reușite decât asta.

Imaginea a fost luată de pe terasa Observarvatorului Astronomic cu Explore Scientific (al observatorului) 127 mm.

Se vede Saturn cu sateliții în partea de jos a imaginii. Cel mai strălucitor (în partea dreaptă) este Titan, lângă este Rhea, iar în partea stângă se vede Dione.

bettysaturn.jpg

Saturn și sateliții. Simulare în TheSky la ora 18:30

Mai jos este un time-lapse în timp ce așteptam cea mai strânsă apropiere între cele două obiecte:

Marte cât Luna ……. de frumoasă

În această perioadă ne-am tot întâlnit cu știri care prezintă incorect apropierea planetei Marte de Pământ, “un eveniment ce se produce o dată la 35 000 ani”. Această știre apare o dată la 15 ani deoarece întradevăr se produce un eveniment astronomic frumos.

Opoziția planetei Marte se produce o dată la doi ani. Atunci când planeta noastră și Marte sunt pe aceași linie. O dată la 15-18 ani, cele două se întâlnesc la cea mai mică distanță între ele pe orbită.  Mai jos este o simulare a apropierii din data de 31 iulie 2018.

marea apropiere

Marea apropiere 31 iulie 2018

Luna, se află la o distanță medie de aprox 380 000 km de noi și este un obiect cam de 4 ori mai mic decât planeta noastră. Marte se va afla astăzi la aprox 58 000 000 km iar diametrul planetei este de două ori mai mic decât al Terrei.

Dacă facem un calcul mic și scurt, aflăm că planeta Marte să aibă același diametru pe cer ca Luna, ar trebui să se afle la 766 000 km departare de noi. Simulare cu planeta Marte la această distanță mai jos.

Marte la distanta de 766 000 km de Pământ

Din păcate, acest lucru nu este posibil, iar dacă planeta dintr-un motiv foarte ciudat s-ar afla la această distanță de noi, nu ne-ar face plăcere, chiar dacă pentru câteva ore cât timp se aproprie de noi, am vedea planeta foarte frumos.

Totuși, nu trebuie să fiți dezamăgiți! Planeta Marte se va vedea super prin instrumentele astronomice. Chiar și cu ochiul liber, Marte se prezintă ca un astru foarte strălucitor roșiatic. Prin instrumente astronomice, veți putea vedea cu ochii voștri detalii de pe suprafața planetei, inclusiv calotele polare.

Marte și Luna la aceasi marime aparenta

Marte se va vedea foarte frumos pe cer și în următoarea perioadă timp de 3 luni. Pentru mai multe detalii despre marea opoziție, aici: http://www.astro-urseanu.ro/marte-opozitie-2018.html

Cer senin!

NuSTAR

Nuclear Spectroscopic Telescope Array

nustar image.jpg

I. Introducere

Voi descrie funcționarea unui telescop spațial ce observă radiația-X emisă de obiectele cosmice, de la designul opticii, la tipul de dector folosit, în cazul telescopului spațial NuSTAR.

Pentru colectarea fotonilor în cazul razelor-X, care nu trec prin atmosfera planetei noastre, ne trebuie o altă abordare, generată de reflexia sub unghi mic a razelor-X. Datorită energiei mari a razelor-X, ele tind să treacă prin orice tip de material, inclusiv oglinzi. Orientarea obișnuită (perpendiculară pe axa optică) a unei oglinzi de telescop, ca în domeniul optic, infraroșu sau radio, nu ar focaliza razele-X. Înclinarea oglinzii trebuie să fie mică, deoarece razele-X se reflectă sub un unghi de incidență mic, în funcție de energia fotonilor.

Telescoapele cu raze-X trebuie să aiba oglinzi care sunt realizate din materiale care vor reflecta fotonii cu energii înalte (de raze-X). Unul din subiectele importante în acest domeniu este tipul de acoperire a oglinzilor, tipul de acoperire poate duce la o gamă spectrală mai larga în colectarea razelor-X. Un alt subiect abordat este cel al detectorului pe care se focalizează razele-X.

II. Misiunea NuSTAR

NuSTAR este un proiect finantaț de NASA și a fost lansat cu succes în 2011. Misiunea principală constă în studierea emisiilor galactice și intergalactice de radiație-X.

Iată câteva din obiectivele misiunii:

Localizarea găurilor negre masive prin observarea câmpurilor în care se află galaxii primordiale. Ciocnirea gazului interstelar/intergalactic cu orizontul de eveniment duce la creșterea temperaturii și emisia de radiație-X;

Studiul populației de obiecte compacte din zonele dense ale galaxiei, prin observarea zonei centrale a acesteia. În zonele dense se întâlnesc stele în stadii finale de evoluție, ale căror nuclee ating temperaturi foarte mari;

Înțelegerea dinamicii exploziei și a nucleozinstezei în nucleele colapsate ale stelelor prin observarea resturilor de supernovă. La colapsul unei stele, materia este supusă la temparaturi de ordinul a miliarde de grade.

III. Oglinzi pentru telescoape în radiație-X

Focalizarea luminii vizibile cu ajutorul lentilelor sau oglinzii este cunoscută de peste 400 ani, dar tehnica focalizării razelor-X este o rezolvare recentă. Hans Wolter este cel care a descoperit tehnica focalizării razelor-X în 1952, iar acest model optic, care astăzi se numește Wolter 1, se folosește la construcția telescoapelor de raze-X. Telescoapele de tip Wolter-I reflectă razele-X în doi pași, o dată folosind oglinzi parabolice, iar în pasul doi, folosind oglinzi hiperbolice.

Suprafețele oglinzilor sunt aproape paralele cu intrarea razelor-X, ce permite ca raza-X să fie reflectată, nu absorbită.

Optica telescopului spațial NuSTAR este tip Wolter 1, continând oglinzi concentrice acoperite cu straturi de Pt/SiC și W/Si (Platina/Carbura de Siliciu și Wolfram/Siliciu). Lungimea totală este de 450 mm, raza maximă 191 mm și lungimea focală de 10 m. NuSTAR este compus din două module, fiecare având 38 kg, iar sistemul optic are intervalul spectral între 3 -79 KeV.

Fiecare strat al opticii telescopului are formă conică și o parte superioară-inferioară echivalente cu o secțiune parabolica-hiperbolică a tipului de optică Wolter 1.

Fiecare strat este compus din segmente multiple de sticlă acoperite cu straturi pentru a crește reflectivitatea. Reflectivitatea crescută datorată acoperirii oglinzilor, împreună cu înclinarea mică a acestora, duce la un domeniu spectral între 7-79 keV și un câmp vizual de 12/12 minute arc.

Domeniul spectral lat de observație se datorează și distanței focalei mari a telescopului.

În total optica este compusă din 133 straturi concentrice de oglinzi. Straturile de oglinzi sunt montate pe o structură de titanium.  Acoperirea acestora este din platina-siliciu-carbon, platina-carbon și tungsten-siliciu.

Telescoapele spațiale anterioare Chandra, XMM -Newton și Einstein au folosit pentru acoperirea oglinzilor un singur strat de iridium sau aur pentru reflexie și focalizarea razelor-X.


Pentru o sensibilitate mai mare în lungimea de undă observată, unghiul sub care sunt înclinate oglinzile este mai mic decât unghiul critic sub care o rază este reflectată total. Unghiul critic depinde de energia razelor-X și materialelor din care este compusă oglinda.


Pentru obținerea unui raport semnal-zgomot bun, oglinzile s-au montat la un unghi de incidență mai mic decât cel critic. Unghiul critic este dependent de energie și material, dat de:
FORMULA

unde „p” este densitatea materialului; „k” numărul de unde pe distanță; „r0” împrăștierea Thompson.

Conform formulei de mai sus pentru reflexia razelor-X cu energie mare trebuie o distanță focală mare a telescopului.

Din cauza limitărilor tehnicii, pentru telescopele spațiale anterioare distanța focală a fost limitată de structura telescopului și nu s-au putut face observații asupra razelor-X cu energie mai mare de 10 keV.

O soluție pentru evitarea distanțelor focalelor mari este acoperirea multistrat a oglinzilor ce reflectă radiația-X.  O acoperire multistrat constă în materiale diferite (cu densitate diferită) dispuse alternativ una peste cealaltă.

Probabilitatea de reflexie la suprafața oglinzii este proporțională cu contrastul de densitate a două materiale, iar acoperirea multistrat este compusă din materiale dense și mai puțin dense tungsten-siliciu și platina-siliciu-carbon. NuSTAR folosește acoperire multistrat și extinde lungimea de undă observată, până la 79 keV.

Reflectivitatea multistratului este datorată a două efecte:

1. Legea lui Bragg
bragg
2. Diferența de densitate a suprafeței de reflexie

IV. Detectorul telescopului NuSTAR

În general, detectoarele cu semiconductori funcționează pe baza distribuției sarcinilor electrice create de interacțiunea dintre fotoni, prin introducerea unui câmp electric extern. Alegerea materialului semiconductor potrivit pentru un astfel de detector este influențată în primul rând de tipul de radiații ce se dorește a fi observat.

Dintre mecanismele diverse de interacțiune ale razelor-X și razelor gamma cu materia, trei efecte au un rol important în producerea radiațiilor: absorbția fotoelectrică, împrăștierea Compton și producerea de perechi. În cazul efectului fotoelectric, fotonul transferă toată energia sa către un electron, care se poate elibera de pe orbita atomică (fotonul incident dispare). Efectul Compton înseamnă un transfer parțial de energie către un electron, iar restul de energie rămâne sub forma unui foton secundar. Producerea de perechi presupune un foton cu energie mai mare de 1,02 MeV, care poate astfel interacționa cu câmpul nucleului, producând o pereche de particule: una pozitivă (pozitron) și cealaltă negativă (electron). Dintre acestea trei, numai efectul fotoelectric rezultă din preluarea totală a energiei fotonului incident și ne poate da informații utile despre energia fotonului. Interacțiunea razelor cu materia depinde în mare măsură de numărul atomic: efectul fotoelectric este mai probabil la elementele grele (probabilitatea variază între Z^4 și Z^5), pentru efectul Compton probabilitatea este Z și Z^2 pentru producerea de perechi. Astfel un detector spectroscopic optim va favoriza interacțiunile fotoelectrice și se vor utiliza materiale semiconductoare cu un număr atomic mare.

Noua generație de telescoape capabile să detecteze radiația-X tare (definită ca intervalul de energii de la 10 eV la sute de eV) constă într-un sistem de focalizare a razelor-X, cât și a unui detector cu rezoluție spațială mare și zgomot de fond mic. Detectorii trebuie protejați de radiația de fundal sau de cea produsă în atmosferă și în electronica folosită.

Aceasta se transpune în lungimea distanței focale. Cu cât focala este mai mare a sistemului optic, cu atat este posibiliă o reflectare a unor energii mai mari. Din acest motiv, misiunile anterioare au fost limitate la obținerea informațiilor până la 10 keV.

Detectorul de radiație constă în doi detectori hibrizi cu senzori de tip CdZnTe (Cadmiu-Zinc-Telur) al cărui anod este atașat direct circuitului de citire, fiecare detector având 20.5×20.5 x 2 mm. Se obține un semnal minim electronic de 250 eV FWHM (full width half maximum), dependent de poziția senzorului și cu o valoare îmbunătățită la energii mai mici. Pentru a obține o rezoluție spectrală nominală este nevoie de calibrări care țin de sarcina electrica a fiecărui pixel și de interacția detectorului cu razele gamma.

Detectorul CdZnTe a fost dezvoltat pentru a fi utlizat în special în astrofizică pentru observarea razelor-X tari și cele gamma. Oferă posibilitatea de a detecta cu o mai bună precizie pozițională și o rezoluție spectrală avansată. În același timp, nu necesită răcire.

Cele două module NuSTAR constau în patru detectori hibrizi CdZnTe. Fiecare detector hibrid are la bază un senzor CdZnTe cu un anod segmentat, cu fiecare pixel atașat la un circuit de citire personalizat ASIC cu zgomot redus.

Detectorii CCD (Charge Couple Device) sunt folosiți în astronomie încă din anii 1980 și sunt direct responsabili pentru multe din descoperirile importante din astronomia observațională. Când un pixel de pe rețeaua de pixeli a CCD-ului este lovit de un foton de radiație-X, o sarcină proporțională cu energia fotonului este depozitată în CCD. După terminarea expunerii, sarcina fiecarui pixel este citită.

Materialele semiconductoare cum sunt telurura de cadmiu (CdTe) și telurura de cadmiu-zinc (CdZnTe) sunt preferate pentru utilizare la instrumentele astronomice pentru razele-X tari pentru că, în comparație cu senzorii pe baza de halogenuri alcaline, au o rezoluție spectrală superioară.

Aceste materiale au un număr atomic cu valoare ridicată (48 la cadmiu și 52 telurul) și o zonă de energie interzisă destul de întinsă (∼ 1.5 eV) încât să permită utilizarea la temperatura camerei. Datorită acestor avantaje, detectoarele cosmice de raze-X tari care folosesc CdZnTe și CdTe funcționează deja pe sateliții Swift5 și, respectiv, INTEGRAL6.

V. Procese fizice observate

1. Sondarea activitații Nucleului Galactic Activ, prin observarea unor zone de cer selectate.

2. Studiul populațiilor/grupurilor de obiecte compacte care emit raze-X tari în galaxie, prin cartografierea regiunii centrale a Căii Lactee.

3. Studierea radiațiilor non-termale din rezidurile de supernove tinere/recente, atât continuumul de raze-X cât și emisiile de elementul radioactiv 44 Ti.

4. Observarea quasarilor prin metode multiple simultane: telescoape TeV, optice si radiotelescoape aflate la sol, precum și cu telescopul spațial Fermi și satelitul Swift, pentru a surprinde structura jeturilor astrofizice.

5. Observarea emisiilor liniare și continue din colapsul supernovelor din Grupul Local și altor evenimente de tipul Ia supernove, pentru crearea de modele ale exploziilor. În anii de funcționare, NuSTAR va activa și un program larg de observații.

Bibliografie

1. Semiconductor Radiation Detection Systems, 2010 by Taylor and Francis Group;
2. Optimizations of Pt/SiC and W/Si multilayers for the Nuclear Spectroscopic Telescope Array, 2009 by Kristin K. Madsen, Fiona A. Harrison;
3. Development of Focal Plane Detectors for the Nuclear Spectroscopic Telescope Array (NuSTAR) Mission, 2009 by Vikram R. Rana, Walter R. Cook III;
4. Imagine the Universe
5. NASA NuSTAR

 

 

Ziua Astronomiei 2017

large_AstronomyDayLogoLarge

În fiecare an există două zile (una în vară alta în toamnă) dedicate astronomiei desemnate de The Astronomical League. Anul acesta, „Ziua Astronomiei” se ține pe data de 29.04 și pe 30.09.

Este o zi în care astronomii profesioniști și cei amatori în colaborare cu observatoarele astronomice din țară vor promova astronomia pentru publicul larg prin activități sau demonstrații și prezentări în locuri publice sau cadre diferite de cele obișnuite.

1. Dacă vă aflați la București, Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, vă așteaptă pe data de 29.04 de la ora 17:00 până la 02:00. Programul conține observații la planeta Jupiter, prezentări cu planeta Jupiter, o expoziție dedicată acestei planete și un colț pentru copii unde vor învăța mai multe despre astronomie.

Bucuresti - Amiral Vasile Urseanu

2. Tot la București, pe data de 06.05, Știință și Tehnică amenajează în fața Bibliotecii Naționale un loc dedicat mai multor ramuri din astronomie. Astrofest va începe de la ora 15:00 și va dura până la ora 23:00. La acest eveniment vor fi prezente mai multe cluburi de astronomie din țară ce vor pune la dispoziție instrumente astronomice și vor exista ateliere unde copii vor afla mai multe.

Bucuresti - Astrofest.jpg

3. Societatea Astronomică Română de Meteori organizează sâmbătă, 29 aprilie, cu începere de la ora 17:30, o sesiune de observații astronomice prin telescop la Soare, Lună, planeta Jupiter, stele și roiuri de stele cu ocazia Zilei Internaționale a Astronomiei în cadrul Lunii Mondiale a Astronomiei 2017. Evenimentul va avea loc în Piața Tricolorului – Platoul Prefecturii din Târgoviște.

În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul va fi reprogramat luni, 1 mai, în Parcul Chindia, în aceleași condiții. Evenimentul este publicat și va fi actualizat pe facebook.

afis.jpg

4. Sâmbăta viitoare pe 6 mai 2017, Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului “Vasile Pârvan” din Bârlad, va organiza o activitate de promovare a astronomiei, intitulată: “Ziua Astronomiei la Bârlad”. Echipa de la Observatorul Astronomic din Bârlad va marca momentul când este oficial ziua astronomiei, adică pe 29 aprilie 2017, prin organizarea de observaţii astronomice în stradă. În acest fel la Bârlad o să avem nu o zi, ci două zile dedicate astronomiei!

Observaţiile astronomice din stradă se vor desfăşura în zona centrală a oraşului, la locul nostru obişnuit pentru genul acesta de activitate: zona parcului “Victor Ion Popa”, la strada principală (pe trotuar), orele 20:30 – 22:00 (valabil pentru ambele date: 29 aprilie şi respectiv 6 mai). Observaţiile astronomice se vor desfăşura numai dacă cerul va fi senin!

Barlad - Vasile Parvan.jpg

5. Pe 30 aprilie, la Alba Iulia, asociația Universul de lângă noi vă invită la o sesiune gratuită de observații astronomice.

Alba Iulia

6. La Galați, Observatorul astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, împreună cu astroclubul „Călin Popovici”, organizează „Astronomy Day” în data de 29 aprilie pe teresa de observaţii astronomice a muzeului. La ora 18.30 în Sala Auditorium, va avea loc o conferinţă dedicată acestui eveniment, după care se vor face observaţii astronomice.

Galati - Observator si planetariu

7. La Bacău pe data de 29.04 sunteți invitați intre orele 08:00 – 16:00 pentru a vizita expoziția din cadrul Observatorului Astronomic „Victor Anestin”. Intrarea este liberă, iar dacă doriți să participați la prezentările de planetariu trebuie să faceți din timp o programare.

Bacau

8. Pe data de 1 mai, la Râmnicu Vâlcea membrii Astroclubului Vâlcea vă așteaptă lângă cofetăria Zoomserie pentru observații nocturne de la ora 20:00 la 23:00.

valcea.jpg

9. Datorită vremii nefavorabile, Observatorul din Baia Mare organizează Ziua Astronomiei de Noaptea Muzeelor.

10. Observatorul astronomic al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” de la Constanța, organizeaza Ziua Astronomiei pe data de 29 aprilie. Evenimentul va începe la ora 10:00 cu prezentarea instrumentelor utilizate în astronomia nautică, prezentarea constelațiilor de primăvară și o sesiune de observații solare. Cea de-a doua parte a evenimentelor începe la ora 20:00 cu o sesiune de observații nocturne la Lună și planete.

Constanta - Academia Navala Mircea cel Batran.jpg

11. La Cugirul se va organiza pe data de 28 aprilie o sesiune de observații nocturne. Sunteți așteptați la Stadionul Parc între orele 19:00 – 23:00. Evenimentul este organizat de Casa de Cultură împreună cu tineri voluntari ce își vor pune instrumentele astronomice la dispoziție. În caz că cerul nu va fi favorabil, evenimentul se va reprograma.

Cugir.jpg

12. Asociația Club Astronom Experience din Constața vă așteaptă pe 29 aprilie și pe 30 aprilie la Mall Vivo între orele 10:00 – 22:00  la o expoziție dedicată astronomiei și pentru observații astronomice dacă cerul va fi senin.

constanta.jpg

Pe mine mă găsiți la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu și la Astrofest!

Sper să aveți un timp plăcut și cer senin!

Anul Nou. Când îl sărbătorim?

Oare de ce sărbătorim Anul Nou pe data de 1 ianuarie? Un an înseamnă o rotație a planetei în jurul Soarelui și se mai numește mișcare de revoluție. Știm că acesta pentru Terra durează 365 zile. Dar de ce pe 1 ianuarie începem să numărăm aceste zile?

Ca să calculăm când începe Anul Nou pe o planetă, trebuie să cunoaștem câteva noțiuni: elementele orbitale, planul ecliptic, planul ecuatorial, punctul vernal, punctul autumnal și longitudinea heliocentrică.

Ecliptica este orbita planetei noastre prelungită în spațiu și marchează mișcarea aparentă a Soarelui pe cer, iar orbitele planetelor și Lunii au înclinări asemănătoare și sunt în apropierea acesteia.

Planul ecuatorial, este ecuatorul planetei noastre proiectat pe sfera cerească și este perpendicular pe axa de rotație a planetei, înclinată cu 23,5º față de ecliptică.

Aceste două planuri, cel ecliptic și ecuatorial se intersectează în două locuri și se numesc noduri: ascendent și descendent. Nodul ascendent se mai numește punctul vernal, iar cel descendent punctul autumnal.

Când planeta ajunge la punctul vernal avem echinocțiul de primăvară, atunci când Soarele a trecut în emisfera boreală a sferii cerești și ziua are aceași durată cu noaptea. Acest lcuru se produce în apropierea datei de 20 martie.

La punctul autumnal este echinocțiul de toamnă, când Soarele trece din emisfera boreală (nordică) a sferii cerești în cea australă (sudică) și acest lucru face ca la momentul producerii, ziua să fie egală cu noaptea. Echinocțiul de toamnă se produce în jurul datei de 22 septembrie.

untitled-1

Orbitele planetelor au același punct 0 comun, locul de unde se consideră că începe orbita, acesta fiind punctul vernal.

Astronomii folosesc pentru a marca poziția planetei pe orbită, așa numita „longitudine heliocentrică”, care variază de la 0 la 360º, măsurată într-un sistem ce are Soarele în centru și planeta respectivă pe orbita. Longitudinea heliocentrică a Pământului se schimbă cu 1º pe zi iar planeta se întoarce în punctul 0 după 365 zile.

Pentru planeta noastră, începerea numărării zilelor anului ar trebui să se facă la echinocțiul de primăvară când Pământul a făcut o rotație în jurul Soarelui. Din punct de vedere astonomic, ar trebui să aprindem artificile și să bem șampanie în martie, nu pe 1 ianuarie. Data de 1 ianuarie a fost stabilită artificial ca începerea noului an calendaristic în 1691 și a mai fost schimbată înainte, iar pentru alte culturi încă a rămas pe altă dată.

Pentru celelalte planete anul începe când longitudinea heliocentrică este 0.

Anul Nou pe alte planete

Mercur face 87,96 zile în jurul Soarelui și va ajunge în punctul 0 pe 4 iulie 2015. Oamenii care nu există pe planetă or să aibă trei revelioane până la sfârșitul anului 2015.

Venusienii vor petrece de 9 septembrie 2015, planeta lor făcând 224 zile în jurul Soarelui.

Pe Marte anul va începe pe 6 decembrie 2016, durata mișcarii de revoluție a planetei fiind de 687 zile.

Dacă vi se pare anul scurt pe Pământ, puteți merge pe Jupiter unde anul va începe pe 24 august 2022 și durează 4330 zile (12 ani pământeni).

Anul pe Saturn durează 10.746 zile iar următorul revelion va pica pe 6 noiembrie 2025.

Uranus, unde un an durează cât viața unui om. A început pe 6 februarie 2011 și următorul va fi pe 13 octombrie 2094. O să primești un cadou o dată la 30.588 zile.

Pentru cei de pe Neptun, vor aprinde artificiile în metan, pe 29 mai 2025, anul ținând 59.799 zile pământene.

Articol apărut și în Vega iunie 2015 numărul 149

Vega 154

Descarcă numărul din aprilie 2016 aici:
http://astro-urseanu.ro/biblioteca/vega/Vega154.pdf

coperta 154

În Vega 154, găsiți detalii despre evenimentele astronomice ale lunii și articole generale.
Vă invităm să contribuiți cu observații de orice fel, articole, fotografii sau sugestii.

Cuprins:
1. Întâmplări astronomice de primăvară – Adrian Șonka
2. Observarea astronomică a Soarelui – Alexandru Burda
3. Pe cerul lunii aprilie – Alexandru Burda
4. Pasionat de astronomie – cu Ciprian Vântdevară
5. Galerie de imagini- Soarele
6. Harta Cerului și calendarul astronomic

Vă așteptăm și pe noua pagină de facebook a revistei Vega
https://www.facebook.com/revista.vega.bucuresti?ref=hl

Vega 153

A apărut Vega numărul 153 din luna martie. Link de descărcare:
http://astro-urseanu.ro/biblioteca/vega/Vega153.pdf

coperta 153

Dacă vrei să colaborezi cu o imagine sau un articol, trimite un email la revista.vega@outlook.com. Revista este gratuită și doar în format electronic.

Cuprins:

1. Întâmplări astronomice de primăvară – Adrian Șonka
2. Observarea astronomică a Soarelui – Alexandru Burda
3. Cum să ne alegem un telescop – Zoltan Deak
4. Pe cerul lunii martie – Alexandru Burda
4. Pasionat de astronomie – cu Emil Pera
5. Galerie de imagini- Galaxii
6. Harta Cerului și calendarul astronomic

Forgotten constellations

We go back to a time when herds of pelorovis still roamed the earth, and humans could gaze at a night sky filled with thousands of stars, something we can only witness today in areas that are free from luminous pollution. Randomly scattered and without any particular meaning, some of them have been associated by man with familiar shapes.

Constellations are groups of stars that make up simple shapes, which look like animals, people, objects etc. This involuntary “recognition” of familiar patterns in clouds, on the Moon or freshly-toasted bread is called “pareidolia.”

The first mention of constellations concerned Orion and Taurus, which are supposed to have originated in the Neolithic age.

Most of the constellations’ names and given meanings accompanied the practice of agriculture. Since ancient times man has noticed and used the changes in the sky as a calendar, in order to know when to sow and when to reap the harvest. Much like today, constellations were used as nighttime guidance, especially at sea.

Nowadays we have a total of 88 constellations on the entire sky (northern and southern hemispheres combined), out of which 48 are on Ptolemy’s list (he wasn’t the one to give them their names), classified around 150 AD, along with another 11 constellations contributed by explorers Pieter Dirkszoon Keyser and Frederick de Houtman in the Southern Hemisphere (1590s), and 17 constellations also in the Southern Hemisphere, identified  by Nicolas Louis de Lacaille, who was also the one to divide the Argo Navis constellation into four others during the 1700s. The German astronomer Gottfried Kirch added 3 constellations in the Northern Hemisphere around 1650, and the Polish astronomer Johannes Hevelius added 11 more around the same time. The writings of Johann Elert Bode mention another 7 constellations named by himself, 14 by others, and another 9 categorized by various others, also in the Northern Hemisphere. If you’ve counted over 100, then you’ve counted correctly.

We haven’t always had 88 constellations, and up till the International Astronomical Union’s decision in 1922, when the aspect of constellations was first discussed, many were always adding an asterism or another. Selecting the constellations that would remain as such wasn’t over until 1930, when the official list was published, containing distinct boundaries of the constellations, according to diagrams for each of them. This is the definite list, and no other elements can be added or removed, just in case you’re contemplating purchasing or making up a new one.

The oldest constellations were preserved, having been “in use” for a long time, and several of the lesser-known were removed, whether they had little historical significance or were composed of stars which are barely-visible with the naked eye.

Here are some of the constellations that disappeared in time, and never made it to the top 88:

 

ANSER (The Goose)

Created by Johannes Hevelius, this constellation received its name along with Vulpecula (The Fox), and together they formed “Vulpecula cum Ansere”. It’s composed of stars with a magnitude of 4-5, located between Cygnus and Aquila.

ggsdgs
The constellation disappeared following its omission from the star maps, being associated with Vulpecula. The the International Astronomical Union decided to preserve the initial name of Vulpecula, and its boundaries include the former “Anser”. Nowadays, the alpha star of Vulpecula is known as Anser.

gdgfd

ARGO NAVIS (The Argo Ship)

Formed of the four constellations: Carine, Pyxis, Vela and Puppis – all ship parts. It’s on Ptolemy’s list, and the only one that did not “survive”. It represents Jason’s ship on his voyage to retrieve the Golden Fleece, in Greek mythology.

It was split into four at the proposal of Nicolas Louis de Lacaille, following his 1752 expedition in the Southern Hemisphere. It was formed of approximately 160 stars, and spanned over 60 degrees (vertical).  It was omitted because of its dimensions.
fdsfsdf

The tip of the mast (Puppis) is visible from Romania, near the horizon, to the left of Sirius, the alpha star of Canis Major.

 

Felis (The Cat)

Constellation that we all would have wished could stay and purr in the sky, it was invented by Joseph Jérôme Lefrançois de Lalande using less bright stars (magnitude 5 and below), between Hydra and Antila.

The constellation did not prove popular on the European continent and it was absent from European star atlases, only adopted by American cartographers. In time, it disappeared from 19th century writings, and at the time when the definite limits were drawn, its stars were split between nearby constellations: Hydra, Pyxis and Antila.

felis

Among the forgotten constellations are several other creations that may seem amusing given that they were once in the sky, and should the 1922 decision have been in their favour, today we would be searching for deep-sky objects and stars in the following constellations:

GLOBUS AEROSTATICUS (“Balloon”) between Capricornus and Piscis Austrinus, concocted by Joseph Jérôme Lefrançois de Lalande in 1798 to honour the invention of the hot-water balloon by the Montgolfiers.

MACHINA ELECTRICA (“Electric Generator”), invented by Johann Elert Bode in the 1800s and placed between Fornax and the Sculptor. Formed partially from the latter’s stars.

OFFICINA TYPOGRAPHICA (“Typography”) the second bizarre constellation named by Joseph Jérôme Lefrançois de Lalande about the same time as the Globus, but later introduced by Johann Elert Bode in star maps. It used to be between Canis Major and Puppis, and was left aside, together with other suggestions by Bode.

HONORES FREDERICI (“Glory of Frederick”) surrounded by stars belonging to Andromeda and Lacerta. Introduced by Johann Elert Bode to commemorate Frederick the 2nd of Prussia, in 1787. It used 76 dim stars, to form a sword and a crown.

MONS MAENALUS (“Mount Maenalus”) between Virgo and Libra, at the feet of Bootes, who is stepping on it. Some of its stars belong to the Bootes constellations. It disappeared in time, and the IAU kept it within the boundaries of the Bootes constellation.

This article was also published in Vega Magazine, no 151/January 2016