Super Pământul

Spectaculos! Un eveniment nemaivăzut. Pe data de 14 noiembrie se produce evenimentul „Super Pământul”, un fenomen incredibil, ce va fi (in)vizibil de pe Lună. Uitați-vă spre sud în dreapta Soarelui dacă nu aveți cumva cratere care să vă obstrucționeze orizontul.

Tot în această zi, pământenii vor fi martori la evenimentul „Super Lună”,  o invenție a unei persoane care cel mai probabil vroia să își promoveze blogul.

Luna, satelitul nostru natural, este aproximativ cât un sfert din planeta noastră. Adică de patru ori mai mică. Dacă am fi pe Lună, Pământul s-ar vedea de patru ori mai mare pe cer decât vedem noi Luna în faza de Lună Plină. Mult mai spectaculos, nu? Dacă Luna s-ar vedea de patru ori mai mare ca de obicei în faza de „Super Lună”, atunci chiar ar merita. Din păcate, realitatea ne arată că Luna în data de 14 noiembrie va fi mai aproape cu aproximativ 50,000 km, ceea ce înseamnă foarte puțin în termeni astronomici.

În mod obișnuit, Luna se află la aproximativ 385,000 km față de planeta noastră. Deoarece orbita Lunii nu este un cerc perfect, o dată pe lună trece prin punctul cel mai apropiat față de Pământ, numit perigeu, iar o dată prin punctul cel mai îndepăratat față de noi, adică apogeu.

pamant-luna.jpg

În acest mod, avem 12 momente când Luna ajunge la perigeu pe an și 12 momente în care ajunge la apogeu. Data în care ea se află la cea mai apropiată distanță din toate cele 12 perigee reprezintă evenimentul numit „Super Lună”.  Un eveniment pe care nu îl putem percepe cu ochiul liber. Apropierea față de Pământ este mică, iar aparent pe cer vom vedea exact același lucru.

Pe data de 14 noiembrie a fost calculat cel mai apropiat perigeu din ultimii zeci de ani, iar distanța Lunii față de noi va fi de aproximativ 356,508 km . Cu circa 10,000 km mai puțin decât o „Super Lună” obișnuită.  Nimic ieșit din comun nu va putea fi observat.

Plus că faza de Lună Plină nu este optimă pentru observații. Suprafața Lunii este foarte strălucitoare și nu veți putea deosebi detaliile mai fine. Craterele, munții sau văile nu vor avea nici un fel de umbră și imaginea de ansamblu va fi aceea a unei suprafețe plane, fără forme.

Vă propun să prindeți fenomenul „Super Pământul”. Cumpărați-vă astăzi biletul către Lună, ajungeți în 3 zile și uitați-vă la planeta noastră. Ce veți observa? Tot nimic. Din păcate, atunci când este faza de Lună Plină pe Pământ, de pe Lună Pământul este în faza de „Pământ Nou”, el aflându-se în dreptul Soarelui.

pamant-soare.jpg

Este același lucru să priviți „Super Luna” sau „Super Pământul” deoarece în România această „Super-Mega-Gigantică Lună” nu va putea fi văzută deloc. Luna va fi sub orizont în timpul evenimentului, acesta producându-se la ora 13:21 TLR.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s